09.12.2020

Roto: protectie antiefractie cu design de inalta calitate

“Roto Patio Inowa”: siguranta fara a compromite aspectul/ Multe sisteme culisante echipate cu feroneria ”inteligenta”/ Diverse componente de siguranta/ Blocatori speciali pentru stulp/ Functie anti-impingere din doua parti/ Teste RC 2 trecute cu succes/ Certificate SKG** pentru Belgia, Olanda si Luxemburg/ Trio atractiv

Leinfelden-Echterdingen − Daca siguranta este o prioritate principala pentru dvs., atunci va trebui sa faceti compromisuri cu privire la design. Aceasta perceptie este in continuare foarte raspandita si in ceea ce priveste sistemele culisante. Potrivit producatorului, utilizarea gamei de feronerie Roto Patio Inowa dovedeste contrariul. Multe solutii din PVC, aluminiu si lemn de la renumiti furnizori de profile, precum Aluplast, Gealan si Schuco, au fost echipate si testate cu configuratii personalizate ale feroneriei ”inteligente”. Specialistul in tehnologia ferestrelor si usilor raporteaza ca sunt in curs de desfasurare si alte testari cu alti producatori.

Componentele standard includ punctele de inchidere tip V din sistemele de feronerie oscilo-batanta Roto NX/ AL. Un maner blocabil, cu rezistenta la rasucire de 100 Nm, impiedica deplasarea sau deblocarea feroneriei din exterior. Impotriva gauririi mecanismului actioneaza un element de protectie la gaurire pozitionat ascuns, pe partea exterioara, în nut.

Special pentru inchiderea mediana, la Roto Patio Inowa au fost dezvoltati blocatori de siguranta cu placuta de otel intarit integrata care, impreuna cu punctele de siguranta, constituie un punct de inchidere activ. Pentru a obtine o rezistenta la efractie conform RC 2, se utilizeaza in zona inchiderii mediane, vertical sus si jos, suplimentar, un asa-numit element anti alunecare. Aceasta caracteristica de siguranta completeaza blocatorii de siguranta din zona mediana ca un alt punct de inchidere activ si consta, de asemenea, din doua parti. La cercevea se monteaza asa-numitul ”stift de siguranta anti impingere”. Acesta se declanseaza atunci cand este actionat manerul si intra in ”elementul anti alunecare de la blocator”, montat pe toc. In cazul unei incercari de efractie elementul este asigurat astfel, in egala masura, impotriva deplasarii laterale si a demontarii.

Testele RC 2 trecute cu succes sunt dovada eficientei feroneriei. In plus, producatorii de ferestre din Belgia, Olanda si Luxemburg pot confectiona elemente culisante sigure pe baza standardelor regionale de siguranta SKG**. Sunt disponibile certificatele SKG** aferente.

Nu lipsesc nici motivele convingatoare pentru alegerea acestei game de produse atunci cand vine vorba de design. In primul rand, blocatorii anti alunecare cu capace colorate pentru zona de stulp. In al doilea rand, nicio componenta a tocului nu iese in spatiul de trecere din zona pragului. Si nu in ultimul rand, componentele filigranate si in acelasi timp foarte rezistente sunt potrivite pentru realizarea suprafetelor vitrate mari cu profile inguste.

 

 

Map Locations

Roto Division FTT

      Roto Division DST